vineri, 31 mai 2013

„Stadionul copiilor“, realizat cu sprijinul Ziarului de Iaşi, îşi deschide porţile

„Stadionul copiilor“ îşi deschide oficial porţile sâmbătă, 1 iunie, marcând astfel şi Ziua Copilului. Proiectul iniţiat de către Ziarul de Iaşi şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi a ajuns la final, după aproximativ un an şi jumătate de muncă. Sărbătoarea copiilor care se vor bucura de acest teren de sport va începe sâmbătă la ora 11, în prezenţa iniţiatorilor proiectului, a celor care au susţinut campania de strângere de fonduri şi a mai multor personalităţi din capitala Moldovei. Evenimentul se va desfăşura în curtea Complexului de Servicii Sociale Galata, de pe strada Azilului nr.1 şi va începe cu o slujbă de sfinţire a stadionului. Vor lua apoi cuvântul Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, instituţie care şi-a asumat o mare parte din cheltuielile de finalizare a proiectului, Florin Ion, directorul general al DGASPC Iaşi, în administrarea căruia este terenul, şi Toni Hriţac, redactor-şef al Ziarului de Iaşi, cotidianul care a iniţiat şi realizat campaniile de strângere de fonduri pentru construirea stadionului. De asemenea, va avea loc un meci de fotbal între o echipă formată din copii din centrele de plasament şi alta de la juniorii CSMS Iaşi. Vor mai fi spectacole cu majorete, concursuri de atletism, jocuri distractive. „Vom avea aproximativ 70 de copii prezenţi la inaugurare şi toţi vor primi cadouri din partea sponsorilor. Chiar şi angajaţii DGASPC au pregătit câteva surprize pentru cei mici. Ne bucurăm că putem inaugura acest teren pentru că sunt foarte mulţi copii care au nevoie de el“, a declarat Florin Ion, directorul DGASPC. Proiectul „Stadionul copiilor“ a fost iniţiat la sfârşitul anului 2011, iar fondurile pentru acesta au venit din donaţii, totalul ajungând la peste 20.000 de euro pentru construire şi amenajare.

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/a-stadionul-copiilora-realizat-cu-sprijinul-ziarului-de-iasi-isi-deschide-portile--11219.html



Ştiinţa Miroslava - SCM Petrotub Roman = 2 - 2

Joi, 30 Mai - Etapa 26
Jucat Sporting Suceava - Oţelul II Galaţi 4-2
Jucat FCM Dorohoi - Young Stars Panciu 3-0
Jucat Bucovina Rădăuţi - SC Bacău 0-0
Jucat Ştiinţa Miroslava - SCM Petrotub Roman 2-2
Jucat CSM Paşcani - CSM Moineşti 3-2


http://liga2.prosport.ro/


1. SC Bacău 49
2. FCM Dorohoi 42
3. CSM Moineşti 40
4. CSM Paşcani 34
5. Oţelul II Galaţi 33
6. Sporting Suceava 33
7. SCM Petrotub Roman 32
8. Bucovina Rădăuţi 32
9. Aerostar Bacău 29
10. Ştiinţa Miroslava 24
11. Ceahlăul II Piatra Neamţ 19
12. Young Stars Panciu 8

*******************************

Avand in vedere ca FRF a schimbat regula jocului, cu 6 etape inainte de final, si de la locul 10 in jos, din toate cele 6 serii, pica echipele in Liga a IV-a, rezulta ca Stiinta Miroslava ajunge din nou in liga judeteanu ( la cat i-au blestemat "fratii" fin Liga a IV-a si mai ales, CSM Pascani, i-au vandut pe 2 lei...... Nu-i nimic, la anul Dumnezeu va face dreptate! Este sus si vede !
Felicitam judetul BACAU care a stiut sa se "miste" cu talent, au urcat-o in Liga a II-a pe SC Bacau si au salvat-o pe Aerostar.

Sa vedem cine va promova in urma barajelor din Ligile a IV-a judetene, cine se va inscrie, cine mai renunsta, TEORETIC Miroslava mai are sanse!

REPET din nou, daca "actionarul" de la Miroslava accepta un anumit antrenor, erau salvati din TUR !!!

Doamne-ajuta!

**********************************

Rezultatele şi marcatorii ultimei etape a Ligii a III-a! Unirea Tărlungeni a promovat în Liga a II-a

Liga a III-a îşi dispută astăzi ultima etapă a sezonul 2012-2013. Meciurile rundei sunt programate să se joace de la ora 18:00. Zece formaţii sunt nevoite să stea, deoarece nu au adversari, în timp ce şase jocuri vor fi decise la masa verde.
Astăzi aflăm ultima echipă ce promovează în Liga a II-a. Pentru acest obiectiv se luptă Unirea Tărlungeni şi Fortuna Brazi, acestea urmând a întâlni pe Avântul Reghin şi Conpet Ploieşti. Prahovenii stau însă la mâna Reghinului, în cazul în care nu vor încurca Unirea, acestia nu vor avea şanse la primul loc. Celelalte echipe promovate sunt SC Bacău (S1), Viitorul Axintele (S2), ACS Berceni (S3), Minerul Motru (S4) şi Olimpia Satu Mare (S5).


În privinţa locurilor retrogradabile, lucrurile sunt destul de complicate. Cu mai multe detalii despre clasamentul special al echipelor ce vor ajunge în Liga a IV-a vom reveni cu un articol separat după disputarea partidelor.

Liga2.ro vă ţine la curent, aşa cum v-a obişnuit cu rezultatele, marcatorii şi clasamentele tuturor partidelor din cele şase serii.

Iată programul celor şase serii:
SERIA I
Sporting Suceava - Oţelul II 4-2
Leşanu (23), Apetri (60), Azaharioaie (75), Căinari (85) / Tudorie (35), Adăscăliţei (47)
Bucovina - SC Bacău 0-0 Ştiinţa Miroslava - Petrotub Roman 2-2
Porfireanu (18), Pârvu (39) / Ghidarcia (3, 8)
Kosarom - CSM Moineşti 3-2
Lipovanu (25), Râşcu (48), Chimir (90 - pen.) / Berbece (15), Darie (85 - pen.)
FCM Dorohoi - Young Stars Panciu    3-0*
Ceahlăul II şi Aerostar Bacău stau.

SERIA II
Rapid Feteşti - Dunărea Călăraşi 2-2
Al. Paraschiv (25), V. Stanciu (53) / Kanda (7), M. Stefan (35)
Urban Titu - Juventus Bucureşti 1-0
Alin Roman (33)
Sportul Studenţesc II - Victoria Chirnogi** CSM Râmnicu Sărat - Rapid II    3-0* Gloria Buzău - CSM Focşani    3-0* Metaloglobus Bucureşti - Eolica Dobrogea    3-0* Viitorul Axintele stă.
SERIA III
Viitorul Domneşti - ACS Berceni    1-2
Latu (66) / Bănaru (21), A. Pătraşcu (80)
CS Afumaţi - CS Tunari    2-0
D. Enache (23), M. Vlada (26)
FC Caracal - CS Vişina Nouă    1-2
Trifu (50) / Jianu (19 - pen.), Priescu (56)
Progresul Cernica - Inter Clinceni    0-2
Ct. Tudor (17), Fodor (68)
FCM Alexandria - FC Voluntari    0-2
Marincovic (43, 62)
Concordia II Chiajna - CS Ştefăneşti    1-2
A. Anghel (25) / Negoescu (62), A. Dumitrescu (69)
CS Baloteşti stă.
SERIA IV
FC Caransebeş - Minerul Motru 3-1
Morar (12), Rusu (43 - pen), Ad. Ganea (71) / Stoienac (62)
Vladimirescu 2003 - Pandurii II Tg. Jiu 0-2
Ungur (33), Petrache (90)
Vulturii Lugoj - Millenium Giarmata 4-1
L. Stoica (2, 21), B. Steop (16, 20) / Călin (88)
Flacăra Făget - AFCM Reşiţa 0-2
Vajou (31), Dutciuc (62)
Jiul Rovinari - Apă Craiova 2-1
Sstegaru (85), Traşcă (90) / R. Bălan (55)
Muncitorul Reşiţa şi Minerul Mătăsari stau.
SERIA V
Naţional Sebiş - Seso 0-1
Boroştean (85)
FC Hunedoara - FC Zalău 1-1
Pepenar (43) / Ţiriac (83)
Plimob - Sănătatea 0-4
Al Pop (4,15, 35) , Simioancă (45+1)
Şoimii Pâncota - Unirea Dej 3-1
Burian (20), Copil (31) Huţanu (73) / Dobrău (65)
FCM Turda - Olimpia Satu Mare    0-3*** CS Oşorhei - Jiul Petroşani    3-0* Europa Alba Iulia stă.
SERIA VI
Conpet Ploieşti - Fortuna Brazi 1-2
Jipa (26) / Cioinac (16), Mândruşcă (67)
Unirea Tărlungeni - Avântul Reghin 3-1
L. Nicolae (12, 23), Vlăsceanu (46) / A. Puşcaş (60)
FC Zagon - FCM Târgovişte 2-2
Postolică (18), Ad. Popa (65) / Dragnea (30), Enescu (40)
Civitas Făgăraş, Argeşul Piteşti şi Unirea Câmpina stau.
*Echipa oaspete s-a retras în iarnă şi pierde meciurile returului la “masa verde”. **Sportul Studenţesc II a fost neprogramat din cauza primei echipe. ***FCM Turda a fost exclusă din campionat în retur.
 


marți, 28 mai 2013

Rezultatele meciurilor de duminica

Liga a IV-a, Seniori, sezon 2012 - 2013 - Etapa 28     26-05-2013

26-05-2013
12:00
Viitorul Lungani
25-05-2013
17:00
Stejarul Sinesti
26-05-2013
12:00
Kosarom II Pascani
26-05-2013
12:00
Gloria Baltati
26-05-2013
12:00
Rapid Dumesti
26-05-2013
12:00
Unirea Mircesti
26-05-2013
11:00
Unirea Ruginoasa
26-05-2013
13:00
Viitorul Harlau


Clasament - Liga a IV-a, Seniori

# Nume echipa M V E I G P A
1 Rapid Dumesti 28 26 2 0 112-16 80p +41
2Viitorul Tg.Frumos28242280-1374p+29
3 Foresta Ciurea 28 23 3 2 82-20 72p +30
4Stejarul Sinesti281521185-5647p+5
5 A.S. Holboca 28 14 4 10 65-43 46p +7
6Viitorul Harlau281261073-5842p0
7 Kosarom II Pascani 28 12 3 13 59-59 39p 0
8Gloria Baltati281221452-8038p-7
9 Unirea Ruginoasa 28 11 4 13 58-61 37p -8
10Siretul Lespezi281131465-5436p-6
11 Viitorul Lungani 27 9 4 14 45-41 31p -11
12Unirea Mircesti28941546-8231p-11
13 Gloria Bals 28 8 6 14 60-65 30p -12
14Vointa Bosia28522130-11917p-25
15 Victoria Letcani 27 5 1 21 44-90 16p -23
16Astra Raducaneni28222425-1248p-34


Liga a V-a, Seria II, sezon 2012 - 2013 - Etapa 20     26-05-2013

26-05-2013
11:00
Progresul Deleni
26-05-2013
11:00
Forta Podu Iloaiei
26-05-2013
11:00
Gloria Romanesti
26-05-2013
11:00
Podgoria Cotnari
26-05-2013
11:00
Spicul Sipote
26-05-2013
18:00
Spicul Tiganasi

Clasament - Liga a V-a, Seria II

# Nume echipa M V E I G P A
1 Podgoria Cotnari 18 13 2 3 60-20 41p +14
2Gloria Romanesti17121448-2437p+10
3 Biruinta Movileni 18 11 2 5 66-35 35p +8
4Forta Podu Iloaiei1874736-3525p-2
5 Spicul Sipote 18 6 3 9 30-37 21p -6
6Spicul Tiganasi1763834-4821p-6
7 Viitorul Braesti 18 6 2 10 24-54 20p -7
8Vointa Bivolari1753936-4418p-3
9 C.Press Gropnita 18 5 3 10 32-49 18p -9
10Sageata Victoria952223-1917p+2
11 Progresul Deleni 18 5 2 11 24-39 17p -13
12Steaua Magica821512-217p-2

Liga a V-a, Seria III, sezon 2012 - 2013 - Etapa 30     26-05-2013

26-05-2013
11:00
Avantul Todiresti
26-05-2013
12:00
Viitorul Harmanesti
26-05-2013
11:00
Vointa Motca
26-05-2013
12:00
F.C. Lunca Pascani
26-05-2013
11:00
Spicul Helesteni
26-05-2013
11:00
N.G. Topile
26-05-2013
12:00
Venus Butea
25-05-2013
16:00
Activ Valea Seaca
26-05-2013
11:00
Recolta Contesti

Clasament - Liga a V-a, Seria III

# Nume echipa M V E I G P A
1 Viitorul Muncel 30 21 4 5 79-37 67p +22
2Venus Butea282134118-3366p+24
3 Avantul Todiresti 28 19 6 3 79-34 63p +21
4Vointa Motca28183782-4057p+15
5 F.C. Lunca Pascani 28 16 2 10 89-69 50p +8
6Spicul Helesteni27155766-4750p+8
7 Moldova Cristesti 29 14 3 12 73-55 45p +3
8Activ Valea Seaca28136960-5245p+3
9 N.G. Topile 28 11 3 14 51-62 36p -6
10Siretul Halaucesti281031558-8433p-9
11 Olimpia Oteleni 29 8 6 15 64-79 30p -15
12Viitorul Harmanesti28851540-5829p-13
13 CSM II Pascani 28 7 7 14 43-69 28p -14
14Recolta Contesti29841750-9228p-14
15 Avantul Tatarusi 28 7 6 15 38-63 27p -15
16Biruinta Miroslovesti28712040-9022p-20
17 Siretul II Lespezi 32 3 3 26 27-99 12p -33






luni, 27 mai 2013

Recomandare catre AJF IASI - baraj intre primele 4 echipe din Liga a IV-a

Continuam "serialul" nostru cu propuneri catre AJF IASI.
De ce nu s-ar face si la noi un baraj intre primele 4 echipe care termina Liga a IV-a ?
De exemplu, cum este in judetul Valcea:

Liga a IV-a Vâlcea, la stadiul semifinalelor!

După ultima etapă a sezonului regulat din Liga a IV-a Vâlcea, se cunosc cele patru semifinaliste rămase în cursă pentru locul care asigură participarea la ”barajul” de promovare în cel de-al treilea eşalon: Hidro Rm. Vâlcea, Posada Perişani (Seria Nord), Unirea Drăgăşani, Voinţa Orleşti (Seria Sud).

Cele patru echipe se vor înfrunta în semifinale, încrucişat, în dublă manşă. Conform regulamentului AJF Vâlcea, câştigătoarele celor două serii, Hidro şi Unirea au avantajul că vor disputa returul semifinalelor pe teren propriu.

Finala Ligii a IV-a Vâlcea se va disputa într-o singură manşă, pe Stadionul Municipal din Zăvoi, pe 7 iunie, de la ora 17.30. Câştigătoarea Ligii a IV-a Vâlcea va înfrunta într-un baraj de promovare în Liga a III-a pe campioana Sibiului, FC Avrig.

De remarcat că una dintre semifinaliste, Hidro, echipa antrenată de Narcis Enăchescu (FOTO), va juca şi finala Cupei României, faza judeţeană, contra Flacărei Horezu. Meciul este programat pe 12 iunie, la Horezu.
Iată programul semifinalelor:
Prima manşă, miercuri, 29 mai, ora 18.00:

VOINŢA ORLEŞTI - HIDRO RM. VÂLCEA
POSADA PERIŞANI - UNIREA DRĂGĂŞANI

Manşa retur, sâmbătă, 1 iunie, ora 11.00:

HIDRO RM. VÂLCEA - VOINŢA ORLEŞTI
UNIREA DRĂGĂŞANI - POSADA PERIŞANI



http://liga2.prosport.ro/liga-4/ligi-judetene/liga-a-iv-a-valcea-la-stadiul-semifinalelor-10903926

********************************



La altii DA la noi BA !

Dupa cum stiti, este posibil ca STIINTA MIROSLAVA sa revina din nou in Liga a IV-a, in mare parte din "cauza" celor de la Kosarom Pascani.......... Cum se face ca noi ne MANCAM intre vecini, si altii isi vad de treaba , in LINISTE, avand si rezultate frumoase!

********************************

Bacăul revine în eșalonul secund

Municipiul Bacău revine în eșalonul secund, locul defunctei FCM fiind luat de Sport Club. După un campionat încordat, trupa antrenată de Marius Baciu s-a văzut promovată cu trei etape înainte de final, ultimul meci pe teren propriu, cel cu FCM Dorohoi, fiind un bun prilej de sărbătoare.

Inainte de partida de campionat, primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a oferit echipei câștigătoare a seriei C1 medalii și o cupă care să simbolizeze promovarea.

Meciul cu FCM Dorohoi, de  pe gazonul “Municipalului”, a fost precedat de o întâlnire a fostelor glorii ale fotbalului băcăuan într-o partidă de aducere aminte a ceea ce a însemnat Bacăul pentru fotbalul românesc. Nu au lipsit de la convocare Nicu Alexa, Costel Câmpeanu, Puiu Tismănaru, Costel Solomon, Sorin Avram, Nicolae Vătafu, Corneliu Costinescu șI multI altii. De asemenea la meciul fostelor glorii a fost prezent  șI internationalul român Dorin Goian care a jucat câte o repriză la cele două formatii.


Fane Nanu se întoarce în eşalonul secund

Cu fostul internaţional craiovean pe banca tehnică de trei ani, Minerul Motru a obţinut o meritorie promovare în eşalonul secund al fotbalului românesc.

Ştefan Nanu revine, ca antrenor, pe scena eşalonului secund după o promovare obţinută în ritm de marş forţat la timona Minerului Motru. Cu un sigur eşec în campionatul care stă se încheie, Minerul a dominat autoritar întrecerea în C4. Nanu scrie, astfel, o altă pagină frumoasă în cariera lui de antrenor după perioada fructuoasă petrecută, în Liga a II-a, la conducerea grupării prahovene FCM Câmpina.

Din D în eşalonul secund

Ştefan Nanu a avut continuitate pe banca motrenilor, fostul internaţional preluând echipa în campionatul judeţean pentru a o conduce, acum,  către eşalonul secund. „Grupul de bază a rămas acelaşi, de ani de zile. Am mai făcut schimbrări, dar puţine şi toate în modul pe care mi-l doresc. Am avut parte de stabilitate, la toate nivelurile, lucru care s-a văzut în parcursul nostru. Mă bucur că am redat Motrului locul pe care această echipă îl merită în peisajul fotbalului românesc”, a punctat Fane Nanu.

Premiaţi de Primărie

Jucătorii Minerului vor fi premiaţi de edilul din Motru cu ocazia zilelor oraşului care vor avea loc la finele acestei săptămâni. „Fotbaliştii merită această atenţie după ce au făcut, pe teren, în acest campionat. După câteva zile, vom avea timp să discutăm şi despre ceea ce ne aşteaptă în continaure pentru că, suntem cu toţii conştienţi, Liga a II-a înseamnă cu totul altceva. Acum însă trebuie să ne bucurăm pentru obţinerea promovării”, a spus Ştefan Nanu.  




Promovaţi cu 15.000 €! FC România riscă să se desfiinţeze dacă nu găseşte bani mai mulţi pentru sezonul viitor Mai mult: Promovaţi cu 15.000 €! FC România riscă să se desfiinţeze dacă nu găseşte bani mai mulţi pentru sezonul viitor





Fondat în 2006, clubul FC România, pentru care joacă fotbalişti ce muncesc în Londra, a ajuns din Liga 16-a în Liga a 9-a, din cele 21 britanice! Ultima promovare le permite tricolorilor să joace în Cupa Angliei.

onuţ Vintilă detaliază: “E cea mai importantă reuşită la nivel de echipă în comunitatea românească din UK. La nivelul acesta, cresc pretenţiile: trebuie făcute contracte sau noncontracte jucătorilor, vor fi deplasări costisitoare în afara capitalei, vom evolua contra unor echipe înfiinţate de un secol. Partea bună? Jocurile vor fi transmise la radio. Meciul de Cupa Angliei va fi transmis de ITV1 sau ESPN Sport, aceste două stații au drepturile pentru tururile preliminare”. Noul statut al clubului presupune cheltuieli mai mari.

Ar avea nevoie de minimum 25.000 €

“Totul depinde de sponsorul nostru, Conarg, dacă va continua cu noi sau nu. Poate vor veni şi alţii... Nu avem o certitudine! Noi ne-am atins obiectivul, nu rămâne decât să avem susţinere. Altfel, ne vom desfiinţa! Am promovat cu 15.000 de euro, pentru sezonul viitor am avea nevoie de 25.000 de euro”, spune Vintilă.

sâmbătă, 25 mai 2013

FRF a stabilit jocurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a

Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat azi, 24 mai, programul jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a pentru campionatul ediţiei 2013/2014, Asociaţiile Judeţene de Fotbal organizatoare şi regulamentul privind organizarea acestor meciuri. Localităţile şi stadioanele încă n-au fost stabilite.

Iată judeţele ce se vor întâlni în meciurile de baraj:

Nr. joc / Jocul - Asociaţiile judeţene / AJF Organizator


1. AJF Suceava - AJF Iaşi / AJF Botoşani
2. AJF Neamţ - AJF Botoşani / AJF Iaşi

 
3. AJF Vaslui - AJF Galaţi / AJF Bacău
4. AJF Tulcea - AJF Brăila / AJF Galaţi
5. AJF Constanţa - AJF Ialomiţa / AJF Călăraşi
6. AJF Călăraşi - AJF Ilfov / AMF Bucureşti
7. AJF Giurgiu - AJF Argeş / AJF Teleorman
8. AJF Olt - AJF Teleorman / AJF Argeş
9. AMF Bucureşti - AJF Dâmboviţa / AJF Prahova
10. AJF Prahova - AJF Buzău / AJF Ialomiţa
11. AJF Vrancea - AJF Bacău / AJF Covasna
12. AJF Covasna - AJF Braşov / AJF Harghita
13. AJF Mureş - AJF Harghita / AJF Braşov
14. AJF Maramureş - AJF Bistriţa / AJF Cluj
15. AJF Satu Mare - AJF Cluj / AJF Sălaj
16. AJF Arad - AJF Bihor / AJF Alba
17. AJF Sălaj - AJF Alba / AJF Bihor
18. AJF Timiş - AJF Caraş-Severin / AJF Hunedoara
19. AJF Vâlcea - AJF Sibiu / AJF Olt
20. AJF Gorj - AJF Hunedoara / AJF Caraş-Severin
21. AJF Mehedinţi - AJF Dolj / AJF Gorj


SURSA: http://liga2.prosport.ro/special/frf-a-stabilit-jocurile-de-baraj-pentru-promovarea-in-liga-a-iii-a-10899997


Meciurile ar avea loc pe 19 iunie - ora 17.30 !

*********************

In etapa 25 din LIGA a III-a:



CSM Moineşti - Ştiinţa Miroslava = 3 - 2

ceea ce incurca rau de tot echipa ieseana :( 


Ştiinţa Miroslava ramane pe locul 10, cu 23p dupa 21 meciuri , la 6 puncte de locul 10, ocupat de
Aerostar Bacău, care au un meci in plus !


Pacat, pacat , se putea mai mult !

Sunt sanse infiem de a ramane in Liga a III-a, sa vedem cine promoveaza din Liga a IV-a, cine se inscrie si cine se retrage! Sanse, TEORETICE de salvare mai sunt!

vineri, 24 mai 2013

FC ROMANIA a promovat in Liga a 9-a engleza !!!

Superba reusita a baietilor de la echipa FC ROMANIA, care au promovat in Liga a 9-a engleza, fapt ce le da dreptul sa se inscrie in FA CUP!




 






FC Romania vrea sa aduca la Londra cel putin doi jucatori din Liga lui Mitica. Pancu e primul pe lista!
 
"Ar fi o onoare pentru noi sa fie alaturi de noi la aceste jocuri! Ii asteptam si pe Hagi, si pe alti oameni de fotbal din Romania cu cea mai mare placere. Ar fi o deosebita onoare pentru noi sa-i avem alaturi!", spune Ionut Vintila, managerul FC Romania. http://www.sport.ro/stranieri/echipa-romanilor-din-anglia-e-gata-sa-distruga-tot-in-cupa-angliei-ce-invitati-surpriza-vor-la-meciurile.html


*************************

"LUPII" AU MUSCAT FARA MILA! FC ROMANIA A PROMOVAT IN LIGA A 9-A. O PERFORMANTA GREU DE EGALAT PENTRU ORICARE ALTA ECHIPA DE FOTBAL A UNEI COMUNITATI STRAINE DIN UK. MAI MULT DECAT ATAT, ROMANII AU OBTINUT DREPTUL DE A EVOLUA IN CUPA ANGLIEI, COMPETITIE IN CARE VOR INTRA SI GIGANTII MANCHESTER UNITED, CHELSEA SI LIVERPOOL! Detalii pe Anuntul de UK - www.anuntul.co.uk

**************************

 
FC ROMANIA, alaturi de EVERTON in tabelul echipelor care au aplicat sezonul viitor ptr THE FA CUP si THE FA VASE.
Sa speram ca ne vor si accepta...

http://www.thefa.com/thefacup/more/~/media/15F439855D1F459FAC7193D663139D61.ashx



Felicitari si Doamne-ajuta!

 

miercuri, 22 mai 2013

FREE GEORGE BECALI pagina de facebook

Peste 37.000 de like-uri in mai putin de 24 ore:

https://www.facebook.com/FreeGeorgeBecali

Probleme de arbitraj, de comportament uman la meciul Olimpia Oteleni - N.G Topile = 1-2

Duminica, 19.05.2013, la meciul de Liga a V-a, seria a 3-a, Olimpia Oteleni - N.G Topile =
1-2, s-au intamplat mai multe evenimente neplacute, dupa spusele unui MARTOR care a dorit sa ramana anonim ( am dovada pe facebook ), evenimentele au avut loc sub forma:


******************************

,,Spre sfarsitul partidei dupa ce preluasem conducerea pe tabela prin minutul 85 al jocului un jucator de la echipa gazda a scapat singur cu portarul,moment in care asistentul a ridicat zic eu corect fanionul pentru o pozitie de offsaid,moment in care un jucator de la echipa gazda frustrat ca s-a ridicat fanionul s-a indreptat spre arbitrul asistent si a inceput sa il apostrofeze si sa il impinga in urmatoarele secunde au venit si ceilalti colegi in jurul arbitrului asistent si il apostrofau.
Vazand ca este singur si ca nu poate sa iese din situatia ivita observatorul a intervenit pentru a calma spiritele,in momentul cand incerca sa faca asta a fost si el bruscat de jucatorii gazda care erau foarte iritati pentru ca dupa parerea lor nu a fost offside,situatia parea aparent fara iesire cand la un moment dat a venit si centralul partidei care a incercat sa calmeze jucatorii si spectatorii ca sa ii scoata pe cei doi de acolo insa nu a reusit.
Dupa 2-3 minute acesta a plecat de acolo inspre centrul terenului urmat de jucatorii echipei gazde si de spectatori printre care era si primarul localitatii,inainte sa ajunga spre centrul terenului arbitrul central a primit pe la spate 2 palme de la primarul localitatii,desi a fost agresat acesta a continuat meciul si dupa cateva minute a incheiat meciul."

********************************

NO COMMENT !








Catre AJF IASI alte solutii legate de sistemul play-off

Continuam cu exemplele date catre AJF IASI, azi va prezentam sistemul play-off, din judetul DOLJ:

http://www.frf-ajf.ro/dolj/competitii-fotbal/liga-a-iv-a-seniori-1283.html

Liga a IV-a, Seniori, sezon 2012 - 2013 - Etapa 30     27-04-2013

27-04-2013
12:00
CSJ Stiinta U Craiova
27-04-2013
12:00
Dunarea Bechet
26-04-2013
18:00
Amaradia Melinesti
27-04-2013
12:00
Energia Craiova
27-04-2013
12:00
AS Podari
27-04-2013
12:00
Dunarea Calafat
27-04-2013
12:00
Recolta Ostroveni
27-04-2013
12:00
Viitorul Carcea


Clasament - Liga a IV-a, Seniori

# Nume echipa M V E I G P A
1 AS Podari 28 22 2 4 109-26 68p +26
2Dunarea Calafat28215298-2368p+26
3 Prometeu Craiova 28 20 2 6 87-33 62p +20
4CSO Filiasi28174765-3355p+13
5 CS Isalnita 28 16 4 8 63-39 52p +10
6Recolta Ostroveni281251166-6741p-1
7 Progresul Segarcea 28 12 4 12 59-59 40p -2
8Amaradia Melinesti281151264-6938p-4
9 Avantul Pielesti 28 12 1 15 63-83 37p -5
10Viitorul Carcea281051351-4835p-7
11 FC Leamna 28 9 3 16 58-69 30p -12
12CSJ Stiinta U Craiova28771439-6328p-14
13 SF Gica Popescu Craiova 28 6 6 16 51-77 24p -18
14Dinamyk Craiova28502338-14515p-27
15 Energia Craiova 28 2 3 23 33-110 9p -33


http://www.frf-ajf.ro/dolj/competitii-fotbal/liga-a-iv-a-play-off-1462.html



Observatii: LA FINALUL CAMPIONATULUI PLAY-OFF, ECHIPELE CU NUMAR EGAL DE PUNCTE SE VOR CLASA DUPA REZULTATELE DIRECTE. 


IMPERECHEREA S-A FACUT CONFORM TABELEI BERGER, CLASAMENTUL PLAY-OFF LA SFARSITUL CAMPIONATULUI ARATAND ASTFEL: 


1. DUNAREA CALAFAT 13P
2. AS PODARI 8P
3. CSO FILIASI 8P
4. PROMETEU CRAIOVA 4P


Liga a IV-a, Play-Off, sezon 2012 - 2013 - Etapa 3     18-05-2013

18-05-2013
11:00
CSO Filiasi
18-05-2013
11:00
AS Podari
Observatii: Arbitru rezerva: Vaduva Fanel ; Supervizor: Mohora Narcis

Clasament - Liga a IV-a, Play-Off

# Nume echipa M V E I G P A
1 Dunarea Calafat 9 5 1 3 13-8 16p +1
2AS Podari943212-1015p+3
3 CSO Filiasi 9 3 2 4 10-14 11p -1
4Prometeu Craiova922512-178p-7

Mai sunt 3 etape de disputat!

La noi de ce nu se face asa ceva?