duminică, 29 septembrie 2013

Rezultatele echipelor iesene in acest week-end din Ligile 2-3-4-5


Konyeha face dubla şi Clinceniul rămâne lider! Bistriţa se duce la două puncte de Vâlcea!

Din weekendul trecut, cele două serii ale Ligii a II-a au etape diferite, seria I având un plus de o rundă din cauza disputării unei intermediare. Scapată de pasagerul clandestin numit Sportul, seria I îşi continuă drumul cu o etapă a cincea, înşirată pe două zile. Asta pentru că cele două participante în Cupa României, Rapid şi ACS Berceni vor juca de abia duminică.

În Seria a II-a, prin "grija" televiziunilor, vom avea parte de o sâmbătă plină, care va începe dimineaţă cu trei meciuri interesante la Mioveni, Bistriţa şi  Reşiţa, capul de afiş fiind derbyul Gloria Bistriţa - FC Bihor. De la ora 17, Craiova lui Mititelu primeşte vizita celor de la FC Olt, pentru ca două ore mai târziu să avem parte de un duel între UTA şi Olimpia Satu Mare. Seara se încheie cu meciul de la Târgu Mureş, dintre ASA şi Craiova lui Erik Lincar, două echipe suferinde şi în criză acută de puncte.

Liga2.ro rămâne cel mai important site naţional care se ocupă de fotbalul din ligile inferioare şi e singurul care vă ţine la curent, aşa cum v-a obişnuit, cu rezultatele, marcatorii şi clasamentele tuturor partidelor.

Iată programul meciurilor celor două serii:

SERIA I, ETAPA 5

28 septembrie, ora 11:00
FINAL / CSMS IAŞI - UNIREA SLOBOZIA 2-0

Arbitru: Dragoş Teodor (Constanţa); Asistenţi: Gero Szabo şi Monica Gero (ambii din Cluj-Napoca)
CSMS: B. Miron – Ad. Voicu, Creţu, Avrămia, R. Miron - Bădescu, Olah (cpt.), Ov. Mihalache, Ţigănaşu - Vancea, L. Dobre
Rezerve: Bălan – Vişa, Onofraş, Tomi Petrescu, Cl. Ionescu, D. Novac, Crengăniş
Antrenor: Costel Enache

Slobozia: L. Dobre – C. Roşu, G. Lazăr, Tudorache, St. Stan - C. Dedu, Macare (cpt.), L. Mihai, N. Popescu - Jianu, Nanu
Rezerve: R. Oprea - M. Florea, Ivaşcă, Ibrian, D. Gheorghe, C. Ionică, Patriancă
Antrenor: Adrian Mihalcea

►Min.90+3, 2-0 Cl. Ionescu pasează în dreapta şi Olah înscrie la colţul lung cu un şut de la marginea careului
►Min.88 ⇔ iese l. Dobre, intră Onofraş
►Min.76 ⇔ iese Vancea, intră Cl. Ionescu
►Min.76 ⇔ iese C. Dedu, intră Patriancă
►Min.72 D. Gheorghe scapă singur şi este blocat in extremis
►Min.70 ⇔ iese Nanu, intră D. Gheorghe
►Min.57 ⇔ iese Bădescu, intră Tomi Petrescu
►Min.52 Vancea trimite peste poartă cu capul
►Min.51 Vancea trage în portar
 
►Min.46 ⇔ iese Tudorache, intră Ivaşcă
►Min.31, Jianu trimite cu capul în transversală, mingea cade pe linie şi nu se acordă nimic în favoarea oaspeţilor
►Min.23, 1-0 lovitură de colţ de pe dreapta, executată de Ţigănaşu şi L. Dobre înscrie din 5 metri



FINAL / FC CLINCENI - FARUL CONSTANŢA 3-0 
  Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti); Asistenţi: Gabriel Sabin Stroe şi Romică Bârdeş (ambii din Piteşti)
Clinceni: Stamatin - Venţer, A. Niţu (cpt.), Straton, Art. Karamyan - I. Roşu, B. Pătraşcu, Puşkaş, Arm. Karamyan - Konyeha, Pălimaru
Rezerve: Vreme - Mbella, Marciuc, D. Popa, Margină, Al. Dragomir, St. Stancu
Antrenor: Valentin Bădoi

Farul: G. Curcă (cpt.) - Băjan, Buzea, Bumbac, Mansur - I. Florea - Ivanovici, Bolat, Coconaşu, N. Creţu - Igiroşanu
Rezerve: Vl. Negru - B. Nicola, A. Tudor, S. Tothăzan, Ed. Năstase, Răvoiu, Butoi
Antrenor: Ion Răuţă
 

►Min.90, 3-0: Konyeha reia cu capul din 6 metri după o centrare a aceluiaşi Mbella
►Min.88 iese Art. Karamyan şi intră Al. Dragomir
►Min.88, 2-0: Pălimaru reia cu capul un balon centrat de Mbella, Curcă respinge în faţă şi atacantul ilfovenilor nu mai greşeşte ţinta
►Min.81 iese I. Florea şi intră S. Tothăzan
►Min. 69, 1-0: Arm. Karamyan dă o pasă pe culoar lui Konyeha şi nigerianul trimite pe sub Curcă din şase metri
►Min.67 iese Puşkaş şi intră D. Popa
►Min.59 iese Bolat şi intră Butoi
►Min.56 ⇔  Iulian Roşu este schimbat cu Mbella
Min. 53 Igiroşanu este eliminat pentru al doilea galben, pentru o simulare în careu


FINAL / GLORIA BUZĂU - RAPID CFR SUCEAVA 3-0 
  Arbitru: Cristina Floarea Babadac (Alexandria); Asistenţi: Iulian Brânză şi Ciprian Iovu (ambii din Botoşani).
Gloria: Stoicescu - C. Cucu, Dăniţă, Agache, B. Dumitru - G. Ion, G. Marcu (cpt.), Puşcaşu, Burlacu - Verdeş, M. Matei
Rezerve: Sârbu - Cocîrlă, Bobe, Diego, Mihăescu, M. Voicu, Fl. Alexandru
Antrenor: Viorel Ion

Rapid: Pascal - D. Cristescu, Fl. Plămadă (cpt.), I. Sava, Spătar - Sumanariu, Velescu, Cerlincă, Căinari  - M. Negru, Ionesi
Rezerve: Arteni - Golofca, Al. Stănescu, Luţac, Nastasiu, I. Plămadă, D. Bălan
Antrenor: Marin Barbu

►Min.89 ⇔  Velescu îi lasă locul lui Stănescu
►Min.78 ⇔  Burlacu intră în locul lui Cocîrlă
►Min.68 ⇔  Agache este schimbat cu Diego
►Min.63 ⇔  Verdeş este schimbat cu Bobe
►Min.46 ⇔  Ies Negru şi Cerlinca intră I. Plămadă şi Luţac
►Min. 41, 3-0: Burlacu şutează puternic, Pascal respinge în faţă şi Verdeş îndeplineşte o simplă formalitate din şase metri
►Min. 32, 2-0: în urma unei acţiuni ofensive a gazdelor, Burlacu şutează imparabil din 15 metri
►Min. 27, 1-0: Centrare G. Ion şi Verdeş complet nemarcat reia din trei metri ca la antrenament

29 septembrie, ora 11:00 FINAL / ACS BERCENI - DUNĂREA GALAŢI 3-2 
  Arbitru:Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); Asistenţi: Sebastian Stoianov (Constanţa) şi Bogdan Daniel Hârlab (Braşov)
ACS Berceni: Meilă - Feraru, C. Sandu, Fâşie, Pazon - Al. Stan, Al. Radu, Pivniceru, Pătraşcu - R. Cîrstea, A. Nistor
Rezerve: L. Marin - Ghinea, A. Roman, V. Ştefan, Aldea, A. Mihai, Trestenicu
Antrenor: Marin Dragnea

Dunărea: Olaru - L. Radu, Şomodean, Hristian, I. Manea - Chebac, St. Cucu - C. Neagu, V. Florea, Istrate - Gohoreanu
Rezerve: Trihenea - Sfrijan, Asanache, Comşa, Drăgan, Cenk, Moroşanu
Antrenor: Ion Balaur


MECIUL A FOST LIVE-TEXT PE LIGA2.RO



FINAL / CF BRĂILA - RAPID BUCUREŞTI 1-2 
  Arbitru:Florin Miron (Craiova); Asistenţi: Ionuţ Babadac (Alexandria) şi Marius Ionuţ Bobe (Videle)
Brăila: Comănescu - Spiridon, Ignat, Ivan, Necoară - Dima, Neagoe, Ochia, Frunză - Ciocâlteu, Câmpeanu
Rezerve: Leu - Ndigwe, Colilie, Olenic, Stângaciu, Iordache, Cazan
Antrenor: Alin Pânzaru

Rapid: Drăghia - Tânc, Iacob, Doman, Pancu, Ciolacu, Ioniţă II, Lung, N. Vasile, I. Voicu, Martin
Rezerve: Mişa - Negru, Obed, Selagea, Lukanovic, C. Gheorghe, M. Stoica
Antrenor: Viorel Moldovan



MECIUL A FOST LIVE-TEXT PE LIGA2.RO



UNIREA TĂRLUNGENI - SPORTUL STUDENŢESC, nu se dispută. SC BACĂU stă.
 http://liga2.prosport.ro/special/live-text/konyeha-face-dubla-si-clinceniul-ramane-lider-bistrita-se-duce-la-doua-puncte-de-valcea-11411028

1. FC Clinceni   13
2. CS Municipal Studenţesc Iaşi   12
3. Rapid Bucureşti   11
4. ACS Berceni   7
5. FC Farul Constanţa   7
6. CSM Unirea Slobozia   5
7. CF Brăila   5
8. Gloria Buzău   4
9. Rapid CFR Suceava   2
10. Unirea Tărlungeni   1
11. Dunărea Galaţi   1
12. Sportul Studenţesc   0
13. SC Bacău   0


Rezultatele şi marcatorii etapei 5 a Ligii a III-a!

Etapa a cincea a Ligii a III-a îşi dispută astăzi, cu începere de la ora 17:00, majoritatea meciurile. Alte şase confruntări au fost programate să se joace mâine de la aceeaşi oră. În această rundă, trei echipe, Cetatea Târgu Neamţ (S1), FCM Reşiţa (S4) şi Unirea Dej (S5) sunt nevoite să stea, deoarece adversarii lor s-au retras, adversari, FCM Bacău (S1), Minerul Mătăsari (S4) şi FC Maramureş (S5), care nici până astăzi n-au fost excluşi oficial, cu comunicat, de către FRF.

Liga2.ro vă ţine la curent, aşa cum v-a obişnuit cu rezultatele, marcatorii şi clasamentele tuturor partidelor din cele şase serii.


SERIA I:

FCM Dorohoi - Kosarom Paşcani    0-0
CSM Moineşti - Ceahlăul II    2-1
R. Marin (15), Pavel (90+3) / Iovu (60)
Aerostar Bacău - Petrotub Roman    0-3
Popa (7), Harbuzaru (18, 55)
Sporting Suceava - Bucovina Rădăuţi    4-3
Vornicu (18), Gheorghiciuc (42), Ferariu (65 - pen., 88) / Pamparău (46), M. Popescu (60, 68)
Cetatea Târgu Neamţ stă deoarece FCM Bacău s-a retras. Bucovina Pojorâta - Ştiinţa Miroslava   0-2
Tăcuţanu (3), G. Petrea (71)


http://liga2.prosport.ro/liga-3/stiri/rezultatele-si-marcatorii-etapei-5-a-ligii-a-iii-a-11403279

1. Ştiinţa Miroslava   12
2. CSM Moineşti   12
3. Bucovina Pojorâta   9
4. SCM Petrotub Roman   8
5. FCM Dorohoi   8
6. Cetatea Târgu Neamţ   7
7. Sporting Suceava   5
8. Kosarom Paşcani   4
9. Ceahlăul II Piatra Neamţ   4
10. Bucovina Rădăuţi   1
11. FCM Bacău   0
12. Aerostar Bacău   0


**********************************

Liga a IV-a, Seniori, sezon 2013 - 2014 - Etapa 8     29-09-2013

29-09-2013
12:00
Unirea Mircesti
29-09-2013
12:00
Helios Tomesti
29-09-2013
12:00
Stejarul Sinesti
28-09-2013
15:00
Venus Butea
29-09-2013
12:00
Siretul Lespezi
29-09-2013
12:00
A.S. Holboca
29-09-2013
12:00
Viitorul Lungani
29-09-2013
12:00
Viitorul Tg.Frumos

Clasament - Liga a IV-a, Seniori

# Nume echipa M V E I G P A
1 Viitorul Tg.Frumos 8 8 0 0 36-4 24p +15
2Rapid Dumesti862035-720p+5
3 Stejarul Sinesti 8 6 0 2 24-10 18p +6
4Siretul Lespezi852123-1017p+5
5 Venus Butea 8 5 1 2 20-12 16p +4
6Unirea Mircesti840412-2412p0
7 Helios Tomesti 8 3 2 3 14-13 11p -1
8Viitorul Lungani832313-1511p+2
9 Gloria Baltati 8 3 1 4 15-20 10p -2
10Unirea Ruginoasa830511-199p-3
11 Foresta Ciurea 8 3 0 5 9-17 9p -3
12Viitorul Harlau82248-158p-4
13 Podgoria Cotnari 8 2 1 5 7-17 7p -8
14A.S. Holboca82158-217p-2
15 Gloria Bals 8 2 0 6 10-14 6p -6
16CSM Pascani80083-300p-15

http://www.frf-ajf.ro/iasi/competitii-fotbal/liga-a-iv-a-seniori-1635.html


Liga a V-a, Seria I, sezon 2013 - 2014 - Etapa 8     29-09-2013

29-09-2013
11:00
A.S. Partizanii Barnova
29-09-2013
16:00
Fulgerul Tibanesti
29-09-2013
13:00
Unirea Scanteia
29-09-2013
11:00
A.S. Viitorul Tansa
29-09-2013
11:00
Vointa Bosia
29-09-2013
11:00
Unirea Tibana
29-09-2013
11:00
Viitorul Mironeasa
29-09-2013
11:00
Fortza Costuleni


Clasament - Liga a V-a, Seria I

# Nume echipa M V E I G P A
1 A.S. Partizanii Barnova 8 7 1 0 37-5 22p +10
2A.S. Real Tomesti870125-821p+12
3 Viitorul Ciortesti 8 7 0 1 30-15 21p +6
4Unirea Scanteia750227-1615p+3
5 Fulgerul Tibanesti 7 5 0 2 23-16 15p +3
6A.S. Jupiter Iasi741222-1013p+4
7 A.S. Ciurbesti 7 4 1 2 18-12 13p +1
8Vointa Voinesti840423-1612p-6
9 Prutul Prisacani 8 3 1 4 20-22 10p -2
10Fortza Costuleni821516-217p-2
11 Vointa Bosia 8 2 1 5 14-23 7p -5
12C.S. Stiinta II Miroslava821514-287p-5
13 Stejarul Barnova 8 2 1 5 7-29 7p -5
14A.S. Viitorul Tansa810711-203p-9
15 Unirea Tibana 7 1 0 6 11-22 3p -3
16Viitorul Mironeasa71068-433p-6

http://www.frf-ajf.ro/iasi/competitii-fotbal/liga-a-v-a-seria-i-1659.html

Liga a V-a, Seria III, sezon 2013 - 2014 - Etapa 8     29-09-2013

29-09-2013
11:00
Avantul Tatarusi
29-09-2013
11:00
Biruinta Miroslovesti
29-09-2013
11:00
N.G. Topile
29-09-2013
11:00
Viitorul Muncel
29-09-2013
11:00
Viitorul Harmanesti
29-09-2013
11:00
Siretul Stolniceni-Prajescu
29-09-2013
11:00
Spicul Helesteni
29-09-2013
11:00
sta
29-09-2013
09:00
Avantul Todiresti

Clasament - Liga a V-a, Seria III

# Nume echipa M V E I G P A
1 Moldova Cristesti 7 6 1 0 24-10 19p +7
2Viitorul Harmanesti660022-1018p+6
3 Siretul Stolniceni-Prajescu 7 5 0 2 24-7 15p +6
4Vointa Motca842213-1114p+5
5 Viitorul Muncel 6 4 0 2 13-11 12p +6
6F.C. Lunca Pascani732220-1711p-1
7 Spicul Helesteni 7 3 1 3 15-14 10p -2
8Avantul Todiresti731318-1910p+1
9 N.G. Topile 7 3 1 3 13-14 10p -2
10Avantul Tatarusi731310-1210p-5
11 Unirea Al.I.Cuza 8 3 0 5 17-20 9p -3
12Activ Valea Seaca722311-128p-1
13 Locomotiva Pascani 7 2 0 5 11-16 6p -3
14Biruinta Miroslovesti720512-216p-3
15 CSM II Pascani 7 1 1 5 5-20 4p -8
16Recolta Contesti70077-210p-9

http://www.frf-ajf.ro/iasi/competitii-fotbal/liga-a-v-a-seria-iii-1661.html





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu